Skip to main content

Manastirea Varbila

Go Search
Pagina principala
Calendar
Poze
Istoricul Lacasului
Arhitectura Bisericii
Mihai Viteazul si Manastirea Verbila
Ziarul Iordacheanu
Salvati Manastirea Verbila
Contact
  

Istorie si Credinta UITATA!

 Content Editor Web Part

La numai 15 Km de Ploiesti,intr-un peisaj cu adevart mirific-aproape nestiuta de vizitatorii dornici sa se incarce spiritualiceste se afla Manastirea Varbila.Unul dintre cele mai vechi asezaminte de acest fel pastreaza inca,in toate pietrele raspandite prin curte,urmele trecerii lui Mihai Viteazul. Puţini sunt cei care ştiu că marele voievod, înainte de a pleca spre Ardeal, ca să-şi împlinească visul de a uni cele trei ţări româneşti sub un singur sceptru, a intrat în sfânta mănăstire din Vărbila să se roage.

FARA BANI,PERICOL DE DISPARITIE!!!S-au inceput lucrari in multe randuri,niciodata finalizandu-se.Banii pentru restaurarea ei intarzie. Locuitorii satului,in mare parte sunt rromi,urmasi ai familiilor ce traiau pe langa manastire.Doar ei au contribuit,dupa puterile lor,pentru lucrarile inerente.Fara un sprijin substantial,manastirea poate sa dispara in scurt timp.

Cine am fi noi fara Mihai Viteazul?Cat de saraci am fi?Manastirea Varbila face prte din istorie.Ajutati-ne sa o salvam,va rugam!!!

 

 

 

Istoria - filă cu filă

Nu sunt la Vărbila nici chilii cochete, nici maici sfătoase, nici călugări hârşiţi. Doar zidurile grele şi groase, cât statul a doi bărbaţi puternici, ca nişte tauri. Şi beciurile păstrate, îndrăznesc să spun, în stare destul de bună, dacă luăm în calcul că ele au fost ridicate în 1532. Şi clopotniţa, veche deodată cu mânăstirea, a cărei scară şubredă scârţâie lugubru, când vreun pas omenesc se încumetă vitejeşte s-o urce.

Şi biserica, bătrână de secole, unde sătenii din Vărbila vin duminica şi la ceas de sărbătoare să se roage, să se închine, să aprindă de sufletul morţilor o lumânare. Patina vremii se simte deopotrivă, afară şi înăuntru. Un iz arhaic pluteşte peste fiecare colţişor din biserică. Icoane vechi, realizate pe lemn mâncat de carii şi măcinat de ani pot fi văzute aici. Pe pereţi, picturi şterse aproape de timpul nemilos rezistă de secole în micul lăcaş de cult. Din ele surâd abia perceptibil chipuri uitate de mult de lume. Aproape nimeni nu-şi mai bate azi capul cu ele.

Câte n-au dus cu ei în mormânt!

Sătenii din Vărbila, obişnuiţii slujbelor ţinute în bisericuţă, în mare parte rromi, au alte preocupări şi probleme decât să se uite pe pereţi, după portrete abia vizibile. Undeva, lângă uşa de la intrare, sub nişte dale de piatră, ascunse discret privirii se găsesc două morminte. După cum arată inscripţiile descifrate cu trudă şi migală de Nicolae Iorga, în 1939, şi aşezate astăzi în faţa intrării, aici s-ar afla îngropate rudele lui Mihai Viteazul: Maria Caplea şi boierul Stanciu.

Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mănăstirii apar ca adevăraţi ctitori marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Toţi au avut prin ei şi familiile lor strânse legături cu Radu Paisie şi cu urmaşii lui.

Însemnările care au ajuns până la noi despre aceştia nu sunt foarte multe, dar se ştie că toţi trei au fost decapitaţi de-a lungul timpului pentru viclenie şi uneltiri mârşave. Toma Banul a avut două fiice, pe Calea şi Caplea. Fiul uneia dintre ele, Dragomir, a fost mare vornic al lui Mihai Viteazul şi s-a căsătorit cu Voica, al cărei frate, Preda, s-a însurat cu Florica, fiica voievodului.

Mihai Viteazul şi Mănăstirea Vărbila

Se spune că voievodul făcea prin preajma Mănăstirii Vărbila şi prin alte localităţi prahovene drumuri şi cu treabă şi fără. Încă din tinereţe, de la prima sa dragoste, a avut legături cu locurile acestea. Ba pe la Târgşor, ba pe la Ploieşti, pe care de altfel îl şi transformă din sat în târg, ba pe la Gherghiţa, ba pe la Băicoi. Fostul ban al Craiovei s-a legat indiscutabil de plaiurile prahovene. Poate că îl atrăgea frumuseţea lor, îmbinarea perfectă dintre câmpurile total nevălurite şi dealurile împădurite, iar ceva mai încolo muntele de piatră.

Oamenii din Vărbila spun, aşa cum au auzit şi ei de la înaintaşii lor, că aici, în apropiere de mănăstire, era un pisc de pe care, în nopţile senine de vară se vedea, fără probleme, marea. Era o privelişte ca în palmă şi se poate ca voievodul să fi ales punctul acesta din motive absolut şi strict strategice. De aici putea să urmărească armatele duşmanilor săi, care se pregăteau să-l atace. Din cele 20 de moşii pe care le avea în zona Tohani, Mihai se oprea adesea la Vărbila.

Marea credinţă în Dumnezeu

Mănăstirea nu avea, cum s-ar putea crede, alei cu crăiţe şi trandafiri, nici cuhnii mirosind a prăjituri pufoase, nici iatace parfumate pentru doamne. Dimpotrivă, totul era auster şi sobru. Era, după cum spun cei care s-au ocupat de istoria locurilor, pe măsura sufletului chinuit al domnitorului. Când venea aici, acesta urca discret în clopotniţă, unde se sfătuia cu popa Stan şi alţi prelaţi şi li se confesa. Poate le cerea ajutor pentru planurile măreţe pe care le avea. Poate simţea doar nevoia să se încarce spiritual. Se spune că, în 1599, la începutul lunii octombrie, Mihai ţinuse post.

Ţinea, de altfel, toate posturile. Înainte de bătălia de pe râul Bucovel, din apropiere de mănăstire, a intrat curios în beciurile acesteia. A privit rafturile pline cu alimente conservate, a mirosit brânzeturile, peştele sărat, carnea afumată, a gustat o ulcică plină ochi cu vin rubiniu şi le-a spus călugărilor că se va întoarce din Ardeal cât de repede poate: „Să-mi păstraţi şi mie din bunătăţile astea! Vreau să mă înfrupt alături de voi din ele“. S-a dus apoi în biserică şi, văzând că numai bunicul său este pictat pe pereţii ei, a hotărât ca, la întoarcerea sa din bătălia pentru întregirea neamului, să dea ordin să fie realizate portretele întregii familii, inclusiv al lui Mircea cel Bătrân, din care începuse să se socoată coborâtor. „În bisericuţa asta de taină - ar fi spus - trebuie să se afle tot neamul de voievozi.“

Semn rău

Mihai era însă, dincolo de toate aparenţele, îngrijorat. Trimisese solie la generalul Basta şi la comisarii imperiali, cerând ajutor. Răspunsul întârzia. Familia îi era aşteptată drept zălog la Braşov. O noapte întreagă, Mihai n-a închis un ochi. Din curtea mănăstirii ieşise discret şi se dusese printre bordeiele ţigăneşti ale robilor mănăstirii, înşirate chiar pe lângă gardul acesteia. Dimineaţa, cutele dintre sprâncene îi erau atât de adâncite, că şi călugării, care văzuseră multe la viaţa lor, s-au mirat. Toţi l-au aşteptat pe domnitor să se întoarcă şi să facă ce promisese în noaptea aceea, dar el nu s-a mai întors niciodată.

Cursul istoriei avea să se precipite. Numai capul lui, 400 de ani mai târziu, avea să poposească la Mănăstirea Vărbila. A fost singurul loc al lungului drum unde s-a ţinut o slujbă de pomenire. Pentru câteva ore, atunci, în 2001, la locul de taină al rugilor sale au adăstat 60 dintre călăreţii săi. Evenimentul a fost regizat de primarul de atunci al comunei, Ioan Poiană, profesor de istorie şi admirator al lui Mihai Viteazul, care a adus la mănăstire oameni din comună, deghizaţi în călăreţi, pentru a da amploare şi veridicitate episodului. Şi acum, prin tunelul timpului, să ne întoarcem grabnic în cea mai stringentă actualitate.

Rromii au şi credinţă, şi recunoştinţă

Ca şi primăria, o astfel de pasiune pentru Mihai Viteazul are şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Prin grija acestuia a ajuns la Vărbila, pentru reconstituirea clopotniţei, un miliard de lei vechi. Mănăstirea Vărbila este un monument istoric de o mare importanţă pentru spiritualitatea prahoveană. Dar banii pentru restaurarea ei întârzie. Locuitorii satului, în mare parte sunt, rromi, urmaşi ai familiilor ce trăiau în vremea voievodului pe lângă mănăstire. Doar ei au contribuit, după puterile lor, pentru lucrările inerente. Fără un sprijin substanţial mănăstirea poate să dispară în scurt timp.

 

 
 

 Toamna

Turnul Clopotnitei

 Printre flori

Manastirea Varbila

 Sigla Bisericii Ortodoxe din Romania

SIGLA